Acasa
Scris de daca te uitai mai atent am mentionat ca daca nu au acelasi ip e vai si amar de ei(nu am dat nici un edit)Black a scris: ::
voi credeti ca daca intra sined pe serv si durex va convingeti ca nu e unu si acelasi?
man nu e greu ca durex sai spuna unui prieten sa joace cu nick s|ned :
:-j (praf si pulbere)
5 participanți
cerere recuperare admin Dur3x
![[Bulan]-fRoDo](https://2img.net/u/1212/80/09/51/avatars/11-56.jpg)
[Bulan]-fRoDo- Veteran !
- Numarul mesajelor : 963
Data de inscriere : 06/06/2009
Varsta : 30
Localizare : Hirlau
InnaHot- Counter-Strike ? Ce-i aia ?
- Numarul mesajelor : 8
Data de inscriere : 13/09/2009
Varsta : 54
bine zis Black... cum naiba sa testezi 2 jucatori ?? 
)) wolf , se vede ca esti de la tzara ma:) si cat despre tine kallos.... te-ai vinde si pentru bani ma!!! ai sa pierzi toti playerii dupa server cu adminii tai ma;)...mie cel putin mi-ai luat adminul degeaba, si eu cred ca nu sufeream atat de mult la Wolf si adminam si mai bine ca el;) !!! el si-a luat admin pe bani nu pe cunostintele lui de admin!!! .... In FiNE....
Sunt Clear kallos...dak vrei sa ma mai lasi sa joc pe sv...bine
dak nu ....bafta!!!
)) wolf , se vede ca esti de la tzara ma:) si cat despre tine kallos.... te-ai vinde si pentru bani ma!!! ai sa pierzi toti playerii dupa server cu adminii tai ma;)...mie cel putin mi-ai luat adminul degeaba, si eu cred ca nu sufeream atat de mult la Wolf si adminam si mai bine ca el;) !!! el si-a luat admin pe bani nu pe cunostintele lui de admin!!! .... In FiNE....Sunt Clear kallos...dak vrei sa ma mai lasi sa joc pe sv...bine
dak nu ....bafta!!!
w0lf- Veteran !
- Numarul mesajelor : 1697
Data de inscriere : 22/08/2009
Varsta : 33
Localizare : Harlau-Gaming
clear ..tu pui snow daca is 15 pe server asa ca taci
InnaHot- Counter-Strike ? Ce-i aia ?
- Numarul mesajelor : 8
Data de inscriere : 13/09/2009
Varsta : 54
)) robotule...ai luat admin pe bani!!! asa ca gura tu copil fara viitor...toata ziua stai cu ochii in monitor ca o baba cu ochii pe butelie ... taci draq
InnaHot- Counter-Strike ? Ce-i aia ?
- Numarul mesajelor : 8
Data de inscriere : 13/09/2009
Varsta : 54
InnaHot- Counter-Strike ? Ce-i aia ?
- Numarul mesajelor : 8
Data de inscriere : 13/09/2009
Varsta : 54
InnaHot- Counter-Strike ? Ce-i aia ?
- Numarul mesajelor : 8
Data de inscriere : 13/09/2009
Varsta : 54
Data nasterii sale este incerta. . Creangă însuşi afirmă în Fragment de biografie că s-ar fi născut la 1 martie 1837 . [1] O altă variantă o reprezintă data de 10 iunie 1839, conform unei mitrici (condici) de nou-născuţi din Humuleşti, publicată de Gh. Ungureanu. [2]
Părinţii săi sunt Ştefan a lui Petrea Ciubotariul şi Smaranda, iar
el a mai avut încă şapte fraţi: Zahei, Maria, Ecaterina, Ileana,
Teodor, Vasile şi Petre. Ultimii trei au murit de copii. A murit în 1893, iar Zahei, Maria şi Ileana în 1919.[3]
Copilăria lui Creangă este bine cunoscută datorită Amintirilor din copilărie.
În 1847 începe şcoala de pe lângă biserică din satul natal. Fiu de ţăran din Humuleşti,
este pregătit mai întâi de dascălul din sat, după care mama sa îl
încredinţează bunicului său, David Creangă, care-l duce pe valea Bistriţei, la Broşteni, unde urmează şcoala de acolo. [4] În 1853 este înscris la Şcoala Domnească de la Târgu Neamţ, sub numele Ştefănescu Ion.[5] Acolo, el îl are ca profesor pe părintele Isaia Teodorescu (Popa Duhu). [6] După dorinţa mamei, care voia să-l facă preot, el este înscris la Şcoala catihetică din Fălticeni ("fabrica de popi"). Aici, el apare sub numele de Ion Creangă, nume pe care l-a păstrat tot restul vieţii. [7] După desfiinţarea şcolii din Fălticeni, este silit să plece la Iaşi, absolvind cursul inferior al Seminarului teologic "Veniamin Costachi" de la Socola.[8]
S-a despărţit cu greu de viaţa ţărănească, după cum el însuşi sugerează în lucrarea autobiografică:
„Dragi
mi-erau tata şi mama, fraţii şi surorile şi băieţii satului, tovarăşii
mei de copilărie, cu cari, iarna, în zilele geroase, mă desfătam pe
gheaţă şi la săniuş, iar vara în zile frumoase de sărbători, cântând şi
chiuind, cutreieram dumbrăvile şi luncile umbroase, ţarinele cu
holdele, câmpul cu florile şi mândrele dealuri, de după care îmi
zâmbeau zorile, în zburdalnica vârstă a tinereţii! Asemenea, dragi
mi-erau şezătorile, clăcile, horile şi toate petrecerile din sat, la
care luam parte cu cea mai mare însufleţire.”
Din 1855 până în 1859,
Creangă urmează cursurile seminarului, iar apoi, luând atestatul,
revine în satul natal. Se însoară mai târziu la Iaşi, cu Ileana, fiica
preotului Ioan Grigoriu de la biserica Patruzeci de sfinţi din Iaşi devenind diacon al acesteia (26 decembrie 1859).[9]
19 decembrie 1860 soţia sa naşte un băiat, Constantin.
În 1864, Creangă intră la Şcoala preparandală vasiliană de la Trei Ierarhi, unde l-a avut profesor pe Titu Maiorescu.[10] Acesta îl aprecia foarte mult, şi l-a pus învăţător la Şcoala primară nr. 1 din Iaşi.[11]
După ce timp de 12 ani este dascăl şi diacon la diferite biserici din Iaşi, este exclus definitiv din rândurile clerului (10 octombrie 1872), deoarece şi-a părăsit nevasta, a tras cu puşca în ciorile care murdăreau Biserica Golia şi s-a tuns ca un mirean, lucruri considerate incompatibile cu statutul de diacon [12] (În 1993, el a fost reprimit post-mortem în rândurile clerului.) [13] Ca urmare a excluderii din cler, ministrul Tell îl destituie şi din postul de institutor, însă venirea lui Titu Maiorescu la minister contribuie la renumirea sa pe acest post. [14] A colaborat la elaborarea a patru manuale şcolare. [15]
În 1873
se încheie procesul său de divorţ, copilul său de 12 ani fiindu-i dat
în îngrijire. A căutat o casă în care să se mute, alegând o locuinţă în
mahalaua Ţicău (bojdeuca)[16]
În 1875, îl cunoaşte pe Mihai Eminescu, atunci revizor şcolar la Iaşi şi Vaslui, cu care se împrieteneşte. Între 1875 şi 1883, la îndemnul poetului, scrie cele mai importante opere ale sale[17]
Între 1883 şi 1889 a fost bolnav de epilepsie[18] şi a suferit foarte mult la aflarea bolii şi apoi a decesului lui Eminescu, şi al Veronicăi Micle.
Ion Creangă moare pe data de 31 decembrie 1889, în casa sa din cartierul Ţicău.
[modifică] Anii de maturitate şi sfârşitul vieţii
Împrietenindu-se cu Mihai Eminescu, a început să frecventeze întrunirile societăţii literare "Junimea" conduse de Titu Maiorescu şi a publicat în "Convorbiri literare" diverse povestiri, anecdote şi chiar Amintirile.
Ion Creangă este unul din marii clasici ai literaturii române care s-au afirmat la Junimea,
in a doua jumătate a secolului al XIX-lea. E un scriitor realist care a
reuşit să ridice proza românească din secolul trecut pe aceleaşi culmi
pe care Eminescu propulsase limba literară în poezie, valorificând
vorbirea omului simplu şi ridicând-o la un nivel neegalat până astăzi.
Despre cel mai mare povestitor al românilor, Ion Creangă, care îi urmează lui Ion Neculce, s-a spus că a intrat în literatură cu un substanţial fond sufletesc şi intelectual de sorginte populară. În acest sens, George Călinescu afirma că, scriitorul moldovean reprezintă poporul român, însuşi, surprins într-un moment de genială expansiune. În Creangă trăiesc credinţele, cresurile, datinile, obiceiurile, limba, poezia, morala, filosofia poporului. Izvorul principal al operelor sale este folclorul românesc.
Plecând de la folclor, Creangă a reuşit să ridice proza românească
pe culmi nebănuite. Valorificând limba omului simplu, el o ridica la un
nivel artistic neegalat, dovedindu-se un artist profund original.
Îndemnul de a scrie i-a venit din partea bunului său prieten Mihai
Eminescu.
În toamna anului 1875 Creangă citeşte la Junimea povestirea Soacra cu trei nurori, care apare in revista Convorbiri literare, din octombrie: Ce fericită achiziţie pentru societatea noastră acea figură ţărănească şi primitivă a lui Creangă - exclama Iacob Negruzzi – redactorul revistei.
Fiind “tobă de anecdote”, el avea totdeauna pregătite câte o
“corosivă” pentru junimiştii care se amuzau copios, hazul lor făcând să se cutremure pereţii. Râsul lui înveselea toată societatea, când aducea câte o poveste sau nuvelă, sau câte un capitol din Amintirile lui…
Cu câta plăcere şi haz ascultam sănătoasele produceri ale acestui talent primitiv
notează entuziasmat I. Negruzzi, recunoscând în Ion Creangă un geniu
naiv care a exercitat o mare putere de atracţie asupra spiritelor
complicate ale scriitorilor vremii.
Mormântul lui Ion Creangă de la Cimitirul Eternitatea din Iaşi.
Plecarea amicului său Mihai Eminescu la Bucureşti, la revista Timpul,
unde devine redactor, boala care i se accentuează, îi adumbresc ultima
perioadă a vieţii. Este văzut, însă rar, la cenaclul lui N. Beldiceanu şi colaborează sporadic la Contemporanul.
În 1887 renunţă la învăţământ şi solicită pensionarea. La câteva luni
de la moartea (la 15 iunie 1889) lui Mihai Eminescu, în 1889, în
noaptea de Anul Nou, Creangă se stinge la Iaşi, fiind înmormântat în Cimitirul Eternitatea din Iaşi. Poeta Veronica Micle a murit în acelaşi an cu cei doi.
Ultimele zile le-a petrecut în bojdeuca din mahalaua Ţicău a Iaşilor, unde un atac teribil de epilepsie i-a curmat firul vieţii.
De la Creangă ne-au rămas puţine scrieri, publicate postum în două volume de către fiul său.
[modifică] Nepotul lui Creangă , clăditorul Bucureştiului
Andrei Bogdan este considerat cel mai important arhitect al
perioadei interbelice. In Capitala a proiectat peste 70 de
imobile.Imobilul ARO (azi Cinema Patria) de pe bulevardul Magheru,
Teatrul Giulesti, Uzinele Malaxa, Grupul Scolar Mihai Bravu, Vila Elena
Otulescu din str. Dr. Manu sunt numai cateva dintre operele lui Horia
Creanga (1892-1943), unul dintre cei doi nepoti arhitecti ai celebrului
scriitor.
In total, Horia Creanga a lasat in urma sa peste 70 de cladiri.
Unele insa au fost schimbate de-a lungul timpului, astfel ca nici
specialistii nu mai recunosc stilul marelui arhitect scolit la Paris.
[modifică] Basmele
În primul volum postum sunt publicate basmele. Culese din gura
poporului de către un povestitor care însuşi crescuse în mijlocul lumii
din sate, ele au un farmec deosebit, au expresiuni, construcţii şi
gândiri ciudate care se vor personifica în Ivan Turbincă. În aceasta din urmă regăsim tema din Toderică, povestirea lui Costache Negruzzi. Aici Dumnezeu blagosloveşte turbinca lui Ivan ca să intre într-însa cine o vrea Ivan şi fără voia lui să nu poată ieşi.
A doua categorie de lucrări a lui Creangă o formează anecdotele,
povestiri cu dezvoltări lungi, cu o intrigă bine condusă şi cu subiecte
mai adesea din istoria noastră contemporană. În "Cinci pâini" aflăm o
satiră la adresa judecătorilor şi avocaţilor, pe care îi numeşte:
"ciorogari, porecliţi şi apărători". În două din ele aflăm o persoană
istorică foarte interesantă. Ion Roată, unul dintre deputaţii ţărani în divanul ad-hoc. Cea intitulată "Ion Roată şi Unirea"
este o glumă cu multă fineţe satirică la adresa stratului conducător al
ţării, care nu voieşte a recunoaşte drepturile ţărănimii.
Pe când se discutau punctele programului partidului unionist prin
toate cercurile sociale din Moldova, mai mulţi boieri, membri ai
partidului, cheamă pe deputaţii ţărani ca să le explice programa şi în
special chestiunea „Unirii”. Toţi ţăranii păreau convinşi de argumentele boierilor afară de Moş Ion Roată.
În cele din urmă unul din boieri îl invită să ridice singur o piatră
mare ce se afla în grădină. Neputând s-o facă singur, Roată e ajutat de
ceilalţi ţărani. "Acum ai înţeles", întreabă boierul. Roată răspunde: Am
înţeles aşa, că până acum noi ţăranii am dus fiecare câte o piatră mai
mare sau mai mică pe umere, însă acum suntem chemaţi a purta împreună
tot noi, opinca, o stâncă pe umerele noastre.
Prima parte a operei lui Creangă o formează precum am vazut, mai
mult reproducerea producţiunilor poporane. Ne-am înşela însă dacă l-am
socoti ca un culegător de folclor: trebuie să-l privim ca pe unul ce a
trăit la ţară, a supt oarecum sucul acestei literaturi poporane şi apoi
a dat drum liber fanteziei sale. De aceea basmele şi poveştile lui,
deşi înfăţişează în mod admirabil spiritul poporului de la ţară, pun
însă în evidenţă însuşirile lui literare proprii.
O altă faţă, mai puţin cunoscută, a lui Creangă este cea a poveştilor licenţioase: Povestea poveştilor.
[modifică] Amintiri din copilărie
Amintirile din copilărie
reprezintă partea cea mai personală a operei lui Creangă. Acestea i-au
stabilit reputaţia de mare prozator. Într-adevăr, alcătuirea
meşteşugită a frazei, în care se vede totuşi tonul poporan, - scoaterea
la iveală a multor provincialisme cu o putere de expresie deosebită,
vivacitatea naraţiunii şi sinceritatea cu care povesteşte cele mai
intime detalii ale vieţii lui de copil, toate acestea fac din opera lui
Creangă una din cele mai însemnate opere ale literaturii române.
[modifică] Opera
[modifică] Poveşti
[modifică] Povestiri
[modifică] Nuvele
[modifică] Romane autobiografice
[modifică] Aprecieri critice
Basmul ţine de ciclul încercărilor grele, în care eroul trebuie
să îndeplinească isprăvi extraordinare a căror realizare devine
posibilă cu ajutorul unor însoţitori năzdrăvani sau al unor animale
recunoscătoare. [19]
[modifică] Bibliografie
[modifică] Note
[modifică] Lectură suplimentară
[modifică] Legături externe
Adus de la http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Creang%C4%83
Categorii: Dispute PDVN | Articole care au nevoie de ajutor | Naşteri în 1837 | Decese în 1889 | Membri ai Academiei Române | Academicieni români aleşi post-mortem | Autori români | Povestitori români | Prozatori români | Scriitori români
Părinţii săi sunt Ştefan a lui Petrea Ciubotariul şi Smaranda, iar
el a mai avut încă şapte fraţi: Zahei, Maria, Ecaterina, Ileana,
Teodor, Vasile şi Petre. Ultimii trei au murit de copii. A murit în 1893, iar Zahei, Maria şi Ileana în 1919.[3]
Copilăria lui Creangă este bine cunoscută datorită Amintirilor din copilărie.
În 1847 începe şcoala de pe lângă biserică din satul natal. Fiu de ţăran din Humuleşti,
este pregătit mai întâi de dascălul din sat, după care mama sa îl
încredinţează bunicului său, David Creangă, care-l duce pe valea Bistriţei, la Broşteni, unde urmează şcoala de acolo. [4] În 1853 este înscris la Şcoala Domnească de la Târgu Neamţ, sub numele Ştefănescu Ion.[5] Acolo, el îl are ca profesor pe părintele Isaia Teodorescu (Popa Duhu). [6] După dorinţa mamei, care voia să-l facă preot, el este înscris la Şcoala catihetică din Fălticeni ("fabrica de popi"). Aici, el apare sub numele de Ion Creangă, nume pe care l-a păstrat tot restul vieţii. [7] După desfiinţarea şcolii din Fălticeni, este silit să plece la Iaşi, absolvind cursul inferior al Seminarului teologic "Veniamin Costachi" de la Socola.[8]
S-a despărţit cu greu de viaţa ţărănească, după cum el însuşi sugerează în lucrarea autobiografică:
„Dragimi-erau tata şi mama, fraţii şi surorile şi băieţii satului, tovarăşii
mei de copilărie, cu cari, iarna, în zilele geroase, mă desfătam pe
gheaţă şi la săniuş, iar vara în zile frumoase de sărbători, cântând şi
chiuind, cutreieram dumbrăvile şi luncile umbroase, ţarinele cu
holdele, câmpul cu florile şi mândrele dealuri, de după care îmi
zâmbeau zorile, în zburdalnica vârstă a tinereţii! Asemenea, dragi
mi-erau şezătorile, clăcile, horile şi toate petrecerile din sat, la
care luam parte cu cea mai mare însufleţire.”
Din 1855 până în 1859,
Creangă urmează cursurile seminarului, iar apoi, luând atestatul,
revine în satul natal. Se însoară mai târziu la Iaşi, cu Ileana, fiica
preotului Ioan Grigoriu de la biserica Patruzeci de sfinţi din Iaşi devenind diacon al acesteia (26 decembrie 1859).[9]
19 decembrie 1860 soţia sa naşte un băiat, Constantin.
În 1864, Creangă intră la Şcoala preparandală vasiliană de la Trei Ierarhi, unde l-a avut profesor pe Titu Maiorescu.[10] Acesta îl aprecia foarte mult, şi l-a pus învăţător la Şcoala primară nr. 1 din Iaşi.[11]
După ce timp de 12 ani este dascăl şi diacon la diferite biserici din Iaşi, este exclus definitiv din rândurile clerului (10 octombrie 1872), deoarece şi-a părăsit nevasta, a tras cu puşca în ciorile care murdăreau Biserica Golia şi s-a tuns ca un mirean, lucruri considerate incompatibile cu statutul de diacon [12] (În 1993, el a fost reprimit post-mortem în rândurile clerului.) [13] Ca urmare a excluderii din cler, ministrul Tell îl destituie şi din postul de institutor, însă venirea lui Titu Maiorescu la minister contribuie la renumirea sa pe acest post. [14] A colaborat la elaborarea a patru manuale şcolare. [15]
În 1873
se încheie procesul său de divorţ, copilul său de 12 ani fiindu-i dat
în îngrijire. A căutat o casă în care să se mute, alegând o locuinţă în
mahalaua Ţicău (bojdeuca)[16]
În 1875, îl cunoaşte pe Mihai Eminescu, atunci revizor şcolar la Iaşi şi Vaslui, cu care se împrieteneşte. Între 1875 şi 1883, la îndemnul poetului, scrie cele mai importante opere ale sale[17]
Între 1883 şi 1889 a fost bolnav de epilepsie[18] şi a suferit foarte mult la aflarea bolii şi apoi a decesului lui Eminescu, şi al Veronicăi Micle.
Ion Creangă moare pe data de 31 decembrie 1889, în casa sa din cartierul Ţicău.
[modifică] Anii de maturitate şi sfârşitul vieţii
Împrietenindu-se cu Mihai Eminescu, a început să frecventeze întrunirile societăţii literare "Junimea" conduse de Titu Maiorescu şi a publicat în "Convorbiri literare" diverse povestiri, anecdote şi chiar Amintirile.
Ion Creangă este unul din marii clasici ai literaturii române care s-au afirmat la Junimea,
in a doua jumătate a secolului al XIX-lea. E un scriitor realist care a
reuşit să ridice proza românească din secolul trecut pe aceleaşi culmi
pe care Eminescu propulsase limba literară în poezie, valorificând
vorbirea omului simplu şi ridicând-o la un nivel neegalat până astăzi.
Despre cel mai mare povestitor al românilor, Ion Creangă, care îi urmează lui Ion Neculce, s-a spus că a intrat în literatură cu un substanţial fond sufletesc şi intelectual de sorginte populară. În acest sens, George Călinescu afirma că, scriitorul moldovean reprezintă poporul român, însuşi, surprins într-un moment de genială expansiune. În Creangă trăiesc credinţele, cresurile, datinile, obiceiurile, limba, poezia, morala, filosofia poporului. Izvorul principal al operelor sale este folclorul românesc.
Plecând de la folclor, Creangă a reuşit să ridice proza românească
pe culmi nebănuite. Valorificând limba omului simplu, el o ridica la un
nivel artistic neegalat, dovedindu-se un artist profund original.
Îndemnul de a scrie i-a venit din partea bunului său prieten Mihai
Eminescu.
În toamna anului 1875 Creangă citeşte la Junimea povestirea Soacra cu trei nurori, care apare in revista Convorbiri literare, din octombrie: Ce fericită achiziţie pentru societatea noastră acea figură ţărănească şi primitivă a lui Creangă - exclama Iacob Negruzzi – redactorul revistei.
Fiind “tobă de anecdote”, el avea totdeauna pregătite câte o
“corosivă” pentru junimiştii care se amuzau copios, hazul lor făcând să se cutremure pereţii. Râsul lui înveselea toată societatea, când aducea câte o poveste sau nuvelă, sau câte un capitol din Amintirile lui…
Cu câta plăcere şi haz ascultam sănătoasele produceri ale acestui talent primitiv
notează entuziasmat I. Negruzzi, recunoscând în Ion Creangă un geniu
naiv care a exercitat o mare putere de atracţie asupra spiritelor
complicate ale scriitorilor vremii.
Mormântul lui Ion Creangă de la Cimitirul Eternitatea din Iaşi.
Plecarea amicului său Mihai Eminescu la Bucureşti, la revista Timpul,
unde devine redactor, boala care i se accentuează, îi adumbresc ultima
perioadă a vieţii. Este văzut, însă rar, la cenaclul lui N. Beldiceanu şi colaborează sporadic la Contemporanul.
În 1887 renunţă la învăţământ şi solicită pensionarea. La câteva luni
de la moartea (la 15 iunie 1889) lui Mihai Eminescu, în 1889, în
noaptea de Anul Nou, Creangă se stinge la Iaşi, fiind înmormântat în Cimitirul Eternitatea din Iaşi. Poeta Veronica Micle a murit în acelaşi an cu cei doi.
Ultimele zile le-a petrecut în bojdeuca din mahalaua Ţicău a Iaşilor, unde un atac teribil de epilepsie i-a curmat firul vieţii.
De la Creangă ne-au rămas puţine scrieri, publicate postum în două volume de către fiul său.
[modifică] Nepotul lui Creangă , clăditorul Bucureştiului
Andrei Bogdan este considerat cel mai important arhitect al
perioadei interbelice. In Capitala a proiectat peste 70 de
imobile.Imobilul ARO (azi Cinema Patria) de pe bulevardul Magheru,
Teatrul Giulesti, Uzinele Malaxa, Grupul Scolar Mihai Bravu, Vila Elena
Otulescu din str. Dr. Manu sunt numai cateva dintre operele lui Horia
Creanga (1892-1943), unul dintre cei doi nepoti arhitecti ai celebrului
scriitor.
In total, Horia Creanga a lasat in urma sa peste 70 de cladiri.
Unele insa au fost schimbate de-a lungul timpului, astfel ca nici
specialistii nu mai recunosc stilul marelui arhitect scolit la Paris.
[modifică] Basmele
În primul volum postum sunt publicate basmele. Culese din gura
poporului de către un povestitor care însuşi crescuse în mijlocul lumii
din sate, ele au un farmec deosebit, au expresiuni, construcţii şi
gândiri ciudate care se vor personifica în Ivan Turbincă. În aceasta din urmă regăsim tema din Toderică, povestirea lui Costache Negruzzi. Aici Dumnezeu blagosloveşte turbinca lui Ivan ca să intre într-însa cine o vrea Ivan şi fără voia lui să nu poată ieşi.
A doua categorie de lucrări a lui Creangă o formează anecdotele,
povestiri cu dezvoltări lungi, cu o intrigă bine condusă şi cu subiecte
mai adesea din istoria noastră contemporană. În "Cinci pâini" aflăm o
satiră la adresa judecătorilor şi avocaţilor, pe care îi numeşte:
"ciorogari, porecliţi şi apărători". În două din ele aflăm o persoană
istorică foarte interesantă. Ion Roată, unul dintre deputaţii ţărani în divanul ad-hoc. Cea intitulată "Ion Roată şi Unirea"
este o glumă cu multă fineţe satirică la adresa stratului conducător al
ţării, care nu voieşte a recunoaşte drepturile ţărănimii.
Pe când se discutau punctele programului partidului unionist prin
toate cercurile sociale din Moldova, mai mulţi boieri, membri ai
partidului, cheamă pe deputaţii ţărani ca să le explice programa şi în
special chestiunea „Unirii”. Toţi ţăranii păreau convinşi de argumentele boierilor afară de Moş Ion Roată.
În cele din urmă unul din boieri îl invită să ridice singur o piatră
mare ce se afla în grădină. Neputând s-o facă singur, Roată e ajutat de
ceilalţi ţărani. "Acum ai înţeles", întreabă boierul. Roată răspunde: Am
înţeles aşa, că până acum noi ţăranii am dus fiecare câte o piatră mai
mare sau mai mică pe umere, însă acum suntem chemaţi a purta împreună
tot noi, opinca, o stâncă pe umerele noastre.
Prima parte a operei lui Creangă o formează precum am vazut, mai
mult reproducerea producţiunilor poporane. Ne-am înşela însă dacă l-am
socoti ca un culegător de folclor: trebuie să-l privim ca pe unul ce a
trăit la ţară, a supt oarecum sucul acestei literaturi poporane şi apoi
a dat drum liber fanteziei sale. De aceea basmele şi poveştile lui,
deşi înfăţişează în mod admirabil spiritul poporului de la ţară, pun
însă în evidenţă însuşirile lui literare proprii.
O altă faţă, mai puţin cunoscută, a lui Creangă este cea a poveştilor licenţioase: Povestea poveştilor.
[modifică] Amintiri din copilărie
Amintirile din copilărie
reprezintă partea cea mai personală a operei lui Creangă. Acestea i-au
stabilit reputaţia de mare prozator. Într-adevăr, alcătuirea
meşteşugită a frazei, în care se vede totuşi tonul poporan, - scoaterea
la iveală a multor provincialisme cu o putere de expresie deosebită,
vivacitatea naraţiunii şi sinceritatea cu care povesteşte cele mai
intime detalii ale vieţii lui de copil, toate acestea fac din opera lui
Creangă una din cele mai însemnate opere ale literaturii române.
[modifică] Opera
[modifică] Poveşti
- Capra cu trei iezi (1875)
- Dănilă Prepeleac (1876)
- Fata babei şi fata moşneagului (1877)
- Făt Frumos, fiul iepei (1877)
- Povestea lui Harap-Alb (1877)
- Ivan Turbincă (1878)
- Povestea lui Ionică cel prost (1877)
- Povestea lui Stan-Păţitul (1877)
- Povestea porcului (1876)
- Povestea poveştilor (1877-1878)
- Povestea unui om leneş (1878)
- Punguţa cu doi bani (1875)
- Soacra cu trei nurori (1875)
[modifică] Povestiri
- Acul şi barosul (1874)
- Cinci pâini"' (1883)
- Inul şi cămeşa (1874)
- Ion Roată şi Cuza-Vodă (1882)
- Moş Ion Roată şi Unirea (1880)
- Păcală (1880)
- Prostia omenească (1874)
- Ursul păcălit de vulpe (1880)
[modifică] Nuvele
[modifică] Romane autobiografice
[modifică] Aprecieri critice
Basmul ţine de ciclul încercărilor grele, în care eroul trebuie
să îndeplinească isprăvi extraordinare a căror realizare devine
posibilă cu ajutorul unor însoţitori năzdrăvani sau al unor animale
recunoscătoare. [19]
[modifică] Bibliografie
- George Călinescu, Ion Creangă (Viaţa şi opera), Prefaţa de Eugen Simion, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1966
- George Călinescu, Ion Creangă (Viaţa şi opera), Editura Minerva, Bucureşti, 1972.
- George Călinescu, Ion Creangă (Viaţa şi opera), Colecţia „Biblioteca Eminescu". Editura Eminescu, Bucureşti, 1975.
- Jean Boutière, Viaţa şi opera lui Ion Creangă, Editura Junimea, 1976
- Mircea Mot, Ion Creangă şi impactul cu cititorul, Editura Paralela 45
- Dan Grădinaru, Creangă. Monografie, Editura Allfa, 2002
[modifică] Note
- ^
"Sunt născut la 1 martie 1837 în satul Humuleşti, judeţul Neamţului,
Plasa de Sus, din părinţi români: Ştefan a lui Petrea Ciubotariul din
Humuleşti şi soţia sa Smaranda, născută David Creangă, din satul
Pipirig, judeţul Neamţului... - ^ Boris Crăciun, Istoria ilustrată a literaturii române.
- ^ [1]
- ^ Boris Crăciun, Istoria ilustrată a literaturii române.
- ^ Boris Crăciun, Istoria ilustrată a literaturii române.
- ^ Boris Crăciun, Istoria ilustrată a literaturii române.
- ^ Boris Crăciun, Istoria ilustrată a literaturii române.
- ^ Boris Crăciun, Istoria ilustrată a literaturii române.
- ^ Boris Crăciun, Istoria ilustrată a literaturii române
- ^ Boris Crăciun, Istoria ilustrată a literaturii române.
- ^ Boris Crăciun, Istoria ilustrată a literaturii române.
- ^ Boris Crăciun, Istoria ilustrată a literaturii române.
- ^ http://www.ici.ro/romania/ro/cultura/l_creanga.html scurtă biografie
- ^ Boris Crăciun, Istoria ilustrată a literaturii române.
- ^ Boris Crăciun, Istoria ilustrată a literaturii române.
- ^ Boris Crăciun, Istoria ilustrată a literaturii române.
- ^ Boris Crăciun, Istoria ilustrată a literaturii române
- ^ Boris Crăciun, Istoria ilustrată a literaturii române.
- ^ Jean Boutière, Viaţa şi opera lui Ion Creangă, Ed. Junimea, 1976, p. 154
[modifică] Lectură suplimentară
- Dan Grădinaru, Creangă, monografie, Editura Alfa, 2002 (v. şi comentarii despre această lucrare în: Luminiţa Marcu, „O monografie spectaculoasă”, România literară, nr. 21, 2002)
[modifică] Legături externe
- Resurse Didactice Audio - Ion_Creanga_-_Povestea_lui_Harap-Alb
- Resurse Didactice Audio - Ion_Creanga_-_Amintiri_din_copilarie
- Resurse Didactice Audio - Ion_Creanga_-_Biografie_AUDIO
Adus de la http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Creang%C4%83
Categorii: Dispute PDVN | Articole care au nevoie de ajutor | Naşteri în 1837 | Decese în 1889 | Membri ai Academiei Române | Academicieni români aleşi post-mortem | Autori români | Povestitori români | Prozatori români | Scriitori români
InnaHot- Counter-Strike ? Ce-i aia ?
- Numarul mesajelor : 8
Data de inscriere : 13/09/2009
Varsta : 54
“Amintiri din copilarie” reprezinta opera de maturitate artistica a lui Creanga, dovedind un scriitor pe deplin format, cu un stil
rafinat si cu o exceptionala capacitate de fixare a unui univers uman necunoscut pana atunci in literatura romana.
Cartea
este un “roman” al varstei inocente si al formarii, al modelarii umane.
Proiectata in spatiul unui sat moldovenesc de munte de la mijlocul
secolului trecut, copilaria nu reflecta numai dominantele varstei, ci
si specificul mediului ambiant. De aceea, “Amintiri din copilarie” este
si o evocare a satului traditional, un tablou fidel al unei lumi traind
in spiritul obiceiurilor fixate printr-o existenta multimilenara.
Principala
grija a autorului este insa evocarea varstei de aur pentru ca, daca
prin amanunte Nica este propria sa ipostaza, asa cum i-o pastreaza
amintirea, tipologic vorbind, eroul sau este “copilul universal” (G.
Calinescu): “asa eram eu la varsta cea fericita si asa cred ca au fost
toti copiii de cand lumea asta si pamantul”.
Izvoarele de inspiratie
sunt autobiografice, iar evocarea se face din perspectiva indepartata a
maturitatii, fiind dominata de un impuls afectiv greu de stapanit:
nostalgia.
Constructia textuala nu urmeaza rigorile compozitiei
clasice. In cele patru parti, scriitorul nu urmareste o ordine
cronologica a desfasurarii faptelor, ci selectarea acelor momente ce
constituie puncte de referinta in formarea eroului.
Partea I se
deschide cu evocarea scolii, ridicata prin stradania parintelui, unde
s-a adunat o multime de baieti si fete, printre care si Nica. Dar
copiii nu inteleg rostul invataturii, asa ca primesc in dar pe “Calul
Balan” si “Sfantul Nicolai” pentru a-i indemna in acest sens. Nica va
raspunde numai la staruintele mamei si ale bunicului David Creanga.
Rupt
de vatra satului, Nica pleaca impreuna cu bunicul sau la scoala din
Brosteni. Aici, eroul va avea parte de o serie de peripetii: caderea in
Ozana, sederea in gazda la Irinuca, umplerea de raie capreasca, fuga cu
pluta pe Bistrita.
Inceputul partii a II-a sta sub semnul
lirismului nostalgic, evocarea indreptandu-se asupra casei parintesti.
Apare chipul mamei, odata cu intamplarile din copilarie: uratul de Anul
Nou, pupaza din tei, la scaldat, etc.
Rememorarile intereseaza in
masura in care au contribuit la formarea lui Nica, ca om, dandu-i o
imagine asupra lumii, imbogatindu-i universul cunoasterii.
Dialogul cu propriul
cuget (din debutul partii a III-a) este o modalitate de disimulare a
intentiilor unui artist genial, constient de valoarea propriei creatii.
In
acest capitol, eroul devenit adolescent este infatisat urmandu-si in
continuare drumul, ca elev la scoala domneasca din Targul Neamtului,
apoi la scoala de catiheti din Falticeni. Scriitorul urmareste procesul
formarii adolescentului Nica in raporturile lui cu viata
sociala, cu conditiile in care tinerii urmau scoala.
In
capitolul al IV-lea, memoria afectiva a eului narator reface drama
adolescentului care, in toamna lui 1855, paraseste satul pentru a urma
seminarul de la Socola. Aceasta despartire reprezinta dezradacinarea
din universul Humulestilor, iesirea din taramul miraculos al
copilariei. Lumea in care patrunde eroul este inferioara celei din care
tocmai a iesit, iar Nica se simte aici lipsit de aparare in fata vietii
si a timpului ireversibil.
Numarul personajelor ce apar in
“Amintiri din copilarie” este relativ mare, fara ca portretul care l-i
se face sa fie adancit in mod deosebit. Aproape toate sunt conturate
sumar, prin caracterizare directa, prin actiune ori limbaj. Creanga
reuseste sa le schiteze o individualitate prin tehnica detaliului, care
ii permite sa nuanteze caracterele.
Multe personaje se retin prin
lapidarele si expresivele caracterizari pe care le face autorul:
Smarandita e o “zgatie de fata”, badita Vasile - “harnic si rusinos ca
o fata mare” etc. Altele seamana cu eroii din basme: Mogorogea e
certaret ca Gerila, Nica Oslobanu pare o varianta a lui Chirica din
povestea “Stan Patitul”.
Mai bine conturate sunt portretele
parintilor: Stefan a Petrii e barbat harnic si gospodar, dar
dispretuieste invatatura. Ca fire e moale, dar Creanga il lauda pentru
placerea de a se juca cu cei mici si pentru munca
depusa pentru a-si intretine familia.
Smaranda
este fiica de vornic si avand frati cu invatatura se socoteste
superioara sotului ei ca putere de intelegere a lucrurilor. Tipologic,
ea se inscrie in portretul clasic al mamei, ca o fiinta autoritara, dar
si cu tact pedagogic, manuind cu abilitate rasplata si pedeapsa.
Absenta portretului fizic concentreaza atentia spre cel
caracteriologic. Creanga o evoca mai intai ca pe o fiinta cu daruri
fantastice: “cu adevarat ca stia a face multe si mari minunatii: alunga
norii cei negri de pe deasupra satului nostru si abatea grindina in
alte parti, infigand toporul in pamant, afara, dinaintea usii” etc.
Apoi este vazuta prin modul in care isi manifesta grija fata de casa
si de destinul copiilor. Smaranda este o fire mai aspra, cu vointa
neclintita, care isi iubeste copiii fara sentimentalisme, dar cu un
devotament nemarginit.
rafinat si cu o exceptionala capacitate de fixare a unui univers uman necunoscut pana atunci in literatura romana.
Cartea
este un “roman” al varstei inocente si al formarii, al modelarii umane.
Proiectata in spatiul unui sat moldovenesc de munte de la mijlocul
secolului trecut, copilaria nu reflecta numai dominantele varstei, ci
si specificul mediului ambiant. De aceea, “Amintiri din copilarie” este
si o evocare a satului traditional, un tablou fidel al unei lumi traind
in spiritul obiceiurilor fixate printr-o existenta multimilenara.
Principala
grija a autorului este insa evocarea varstei de aur pentru ca, daca
prin amanunte Nica este propria sa ipostaza, asa cum i-o pastreaza
amintirea, tipologic vorbind, eroul sau este “copilul universal” (G.
Calinescu): “asa eram eu la varsta cea fericita si asa cred ca au fost
toti copiii de cand lumea asta si pamantul”.
Izvoarele de inspiratie
sunt autobiografice, iar evocarea se face din perspectiva indepartata a
maturitatii, fiind dominata de un impuls afectiv greu de stapanit:
nostalgia.
Constructia textuala nu urmeaza rigorile compozitiei
clasice. In cele patru parti, scriitorul nu urmareste o ordine
cronologica a desfasurarii faptelor, ci selectarea acelor momente ce
constituie puncte de referinta in formarea eroului.
Partea I se
deschide cu evocarea scolii, ridicata prin stradania parintelui, unde
s-a adunat o multime de baieti si fete, printre care si Nica. Dar
copiii nu inteleg rostul invataturii, asa ca primesc in dar pe “Calul
Balan” si “Sfantul Nicolai” pentru a-i indemna in acest sens. Nica va
raspunde numai la staruintele mamei si ale bunicului David Creanga.
Rupt
de vatra satului, Nica pleaca impreuna cu bunicul sau la scoala din
Brosteni. Aici, eroul va avea parte de o serie de peripetii: caderea in
Ozana, sederea in gazda la Irinuca, umplerea de raie capreasca, fuga cu
pluta pe Bistrita.
Inceputul partii a II-a sta sub semnul
lirismului nostalgic, evocarea indreptandu-se asupra casei parintesti.
Apare chipul mamei, odata cu intamplarile din copilarie: uratul de Anul
Nou, pupaza din tei, la scaldat, etc.
Rememorarile intereseaza in
masura in care au contribuit la formarea lui Nica, ca om, dandu-i o
imagine asupra lumii, imbogatindu-i universul cunoasterii.
Dialogul cu propriul
cuget (din debutul partii a III-a) este o modalitate de disimulare a
intentiilor unui artist genial, constient de valoarea propriei creatii.
In
acest capitol, eroul devenit adolescent este infatisat urmandu-si in
continuare drumul, ca elev la scoala domneasca din Targul Neamtului,
apoi la scoala de catiheti din Falticeni. Scriitorul urmareste procesul
formarii adolescentului Nica in raporturile lui cu viata
sociala, cu conditiile in care tinerii urmau scoala.
In
capitolul al IV-lea, memoria afectiva a eului narator reface drama
adolescentului care, in toamna lui 1855, paraseste satul pentru a urma
seminarul de la Socola. Aceasta despartire reprezinta dezradacinarea
din universul Humulestilor, iesirea din taramul miraculos al
copilariei. Lumea in care patrunde eroul este inferioara celei din care
tocmai a iesit, iar Nica se simte aici lipsit de aparare in fata vietii
si a timpului ireversibil.
Numarul personajelor ce apar in
“Amintiri din copilarie” este relativ mare, fara ca portretul care l-i
se face sa fie adancit in mod deosebit. Aproape toate sunt conturate
sumar, prin caracterizare directa, prin actiune ori limbaj. Creanga
reuseste sa le schiteze o individualitate prin tehnica detaliului, care
ii permite sa nuanteze caracterele.
Multe personaje se retin prin
lapidarele si expresivele caracterizari pe care le face autorul:
Smarandita e o “zgatie de fata”, badita Vasile - “harnic si rusinos ca
o fata mare” etc. Altele seamana cu eroii din basme: Mogorogea e
certaret ca Gerila, Nica Oslobanu pare o varianta a lui Chirica din
povestea “Stan Patitul”.
Mai bine conturate sunt portretele
parintilor: Stefan a Petrii e barbat harnic si gospodar, dar
dispretuieste invatatura. Ca fire e moale, dar Creanga il lauda pentru
placerea de a se juca cu cei mici si pentru munca
depusa pentru a-si intretine familia.
Smaranda
este fiica de vornic si avand frati cu invatatura se socoteste
superioara sotului ei ca putere de intelegere a lucrurilor. Tipologic,
ea se inscrie in portretul clasic al mamei, ca o fiinta autoritara, dar
si cu tact pedagogic, manuind cu abilitate rasplata si pedeapsa.
Absenta portretului fizic concentreaza atentia spre cel
caracteriologic. Creanga o evoca mai intai ca pe o fiinta cu daruri
fantastice: “cu adevarat ca stia a face multe si mari minunatii: alunga
norii cei negri de pe deasupra satului nostru si abatea grindina in
alte parti, infigand toporul in pamant, afara, dinaintea usii” etc.
Apoi este vazuta prin modul in care isi manifesta grija fata de casa
si de destinul copiilor. Smaranda este o fire mai aspra, cu vointa
neclintita, care isi iubeste copiii fara sentimentalisme, dar cu un
devotament nemarginit.
Reibes- Owner
- Numarul mesajelor : 3893
Data de inscriere : 01/06/2009
Varsta : 32
|
|
|